10 modele de scări interioare pentru mansardă

whatsapp
Suna E-mail

Alegerea unui model de scară interioară pentru mansardă se poate dovedi o adevărată provocare, mai ales dacă nu ai experiență în acest domeniu. Pentru a realiza cea mai bună alegere, îți prezentăm în acest articol 10 modele de scări interioare pentru mansardă.

Criterii de luat în calcul în alegerea scărilor pentru mansarde

Cele mai importante aspecte de care trebuie să ții cont sunt spațiul în care va fi montată scara și modelul pe care ți-l dorești. Având în vedere faptul că scara interioară are un rol decorativ, funcțional și de protecție, trebuie să iei întotdeauna o decizie în cunoștință de cauză.

Este recomandat să elaborezi un proiect cu ajutorul unui arhitect. Totodată, nu uita să dai frâu liber propriei imaginații astfel încât casa ta să devină o oază de liniște, pace și bucurie.

Pentru a-și îndeplini principala funcție de a oferi siguranță și accesibilitate, este foarte important ca scara interioară către mansardă să fie corect proiectată și executată. În acest mod, vei evita accidentele nedorite petrecute din cauza unor erori de proiectare sau de construcție.

Majoritatea persoanelor își păstrează obiectele de valoare în mansardă, iar acesta este un motiv suficient de important pentru a acorda atenția necesară construcției unei scări interioare puternice și rezistente în caz de incendiu sau de cutremur.

Modele de scări interioare pentru mansarde

Iată care sunt cel mai frecvent utilizate 10 modele de scări interioare pentru mansardă:

1. Scara interioară dreaptă pentru mansardă

scară dreaptă mansardă
Sursa: Unsplash.com

Acesta este cel mai popular și, în același timp, adecvat model de scară în ceea ce privește siguranța. În plus, designul simplu se potrivește perfect atât în spațiile înguste, cât și în locurile spațioase.

Treptele scării interioare drepte sunt foarte ușor de urcat și de coborât. Acest lucru oferă un avantaj enorm pentru familiile cu copii, cu persoane în vârstă sau cu dizabilități. 

Singurul dezavantaj al acestui model de scară este faptul că ocupă mai mult spațiu decât alte variante.

2. Scara interioară curbată pentru mansardă

scară curbată pentru mansardă
Sursa: Pexels.com

Scara curbată oferă eleganță, stil și personalitate locuinței tale. Forma curbată în jurul axului central amintește de casele regale, creând o atmosferă somptuoasă în spațiul locuibil. 

În acest caz, scara interioară curbată capătă valoare de simbol pentru un element arhitectural fastuos ce schimbă perspectiva privind simplitatea. O scară curbată va reuși să capteze toată atenția, devenind piesa centrală a dormitorului sau a camerei care conduce către mansardă.

Dacă reușești să integrezi modelul de scară curbată în designul interior al locuinței tale, atunci vei pune în valoare atât utilitatea, cât și estetica spațiului în care locuiești.

3. Scara interioară în formă de spirală pentru mansardă

scara spiralată pentru mansarda
Sursa: Freepik.com

Scările în formă de spirală au fost folosite încă din Evul Mediu la construcția unor adevărate bijuterii arhitecturale ale vremii. Acest design a rămas extrem de popular până în zilele noastre deoarece se bucură de 2 mari avantaje: 

  • ocupă puțin spațiu;
  • arată extrem de elegant.

Scara spiralată folosește cu succes orice bucată de spațiu a casei. De aceea, este o alegere înțeleaptă pentru locuințele care nu sunt suficient de spațioase. 

„Scările melc” ce conduc spre mansardă pot fi relativ deschise fără să blocheze accesul la lumină (cum se poate întâmpla în cazul altor modele de scări). Designul de spirală oferă rafinament, funcționalitate, farmec și valoare estetică, constituind un element armonios de decor interior. 

În plus, acest model se poate adapta cu succes oricărui stil de locuință: rustic, vintage, clasic, modern sau contemporan.

4. Scara interioară cu rampe pentru mansardă

scară cu rampe
Sursa: Pexels.com

Scara interioară cu rampe poate fi construită din mai multe trepte drepte succesive. Poate fi compus din 2, 3 sau chiar 4 rampe drepte, eventual separate de podeste intermediare (platforme orizontale amenajate pe scară). 

O altă variantă a acestui model de scară poate avea segmentul de la bază curbat și pe cel din partea superioară drept.

Scările interioare “frânte” sau în formă de litera U se regăsesc mai ales în clădirile de birouri. În caz de urgență, aceste scări sunt eficiente deoarece permit evacuarea facilă a persoanelor.

Scara interioară cu rampe poate fi alegerea ideală mai ales dacă locuința are mai mult de două etaje. 

Acest design de scară interioară este impozant și oferă distincție casei tale.

5. Scara interioară rotundă în spirală pentru mansardă

trepte în spirală cu balustrade de sticlă
Sursa: Unsplash.com

Acest model este o alegere înțeleaptă pentru spațiile mici. Un design rafinat din sticlă ar putea crea senzația de spațiu și de libertate, oferind un aspect modern locuinței tale. 

Fiind o combinație între scara rotundă și scara spiralată, acest model se poate dovedi o soluție doar dacă luați în calcul următoarele aspecte:

  • cu cât treptele sunt mai mari, cu atât mai bine;
  • diametrul total al scării este decisiv, mai ales dacă trebuie să fie utilizată de mai multe persoane concomitent;
  • dezvoltarea unui plan concret al modului și locului în care scara va fi amplasată, cu ajutorul unui arhitect.

Scara interioară rotundă spiralată este o îmbinare elegantă a elementelor arhitecturale, dar oferă totodată o soluție practică pentru optimizarea spațiului locuibil.

6. Scara interioară largă pentru mansardă

scară largă din lemn pentru mansardă
Sursa: Unsplash.com

Această variantă de scară interioară este folosit mai ales în instituțiile publice datorită treptelor generoase. Poate fi folosită de mai multe persoane în același timp, având avantajul unei urcări line, deloc abrupte.

Scara interioară largă este o alegere inspirată pentru un living spațios și luminos care să conducă spre o mansardă la fel de încăpătoare. Dacă ai emoții la urcarea și coborârea scărilor, este important să știi că acest model de scară interioară nu prezintă niciun risc major de accidentare.

Pentru a valorifica acest model printr-un design armonios, poți alege ca scara interioară largă să fie realizată din lemn sau din oțel.

7. Scara interioară suspendată (plutitoare) pentru mansardă

scări suspendate pentru mansardă
Sursa: Pexels.com

Scările interioare suspendate (plutitoare) reprezintă elemente arhitecturale care au rolul de a face legătura între etajele/nivelele unei casei (în acest caz către mansardă). În acest caz, treptele sunt ancorate în zidăria casei,  nefiind necesari stâlpi de susținere.

Cel mai utilizat material în construcția acestor scări este lemnul, dar și sticla sau metalul sunt frecvent incluse. Scările plutitoare oferă un aspect modern, avangardist și chiar artistic spațiului în care sunt amplasate.

Unul dintre principalele avantaje ale scării suspendate este faptul că permite luminii să circule în casă și să creeze senzația de spațiu aerisit. 

În ceea ce privește siguranța și stabilitatea acestui model de scară, dezavantajele sunt evidente în special în cazul familiilor cu copii sau cu persoane în vârstă. Pentru a menține iluzia de plutire ce oferă întregul farmec al scării suspendate, acest model nu are elemente de siguranță precum balustrade.

8. Scara interioară cu trepte alternante pentru mansardă

Scara cu trepte alternante înseamnă un ansamblu de două scări interioare care fac trecerea către mansardă. 

Acest model este soluția ideală pentru spațiile mici deoarece forma treptelor permite utilizarea într-un mod sigur și ușor. În plus, acest design are avantajul de a fi accesibil ca preț.

Fiind alcătuit din două scări diferite ca dimensiune și structură, acest model cu trepte alternante este conceput pentru a se încadra perfect într-un spațiu îngust (fără a pierde din vedere siguranța și stabilitatea).

9. Scara cu trepte balansate pentru mansardă

scară interioară balansată
Sursa: Pexels.com

Această scară este un model unic, original și memorabil. Treptele au un design specific și reușesc să pună în valoare spațiul casei tale, indiferent de dimensiune și de amplasare.

Acest model de scară poate fi realizat din oțel cu trepte din lemn masiv. Treptele pot fi atașate de pereții alăturați, în mod balansat (modulară) sau drept.

Deși acest model de scară interioară va reda o notă artistică întregului spațiu locuibil, din punct de vedere funcțional se poate dovedi o alegere nu tocmai inspirată.

10. Scara interioară integrată în mobilier

Acest model de scară oferă ergonomia necesară spațiului de locuit, fiind o alegere comodă, utilă și ingenioasă. 

Pentru a realiza o scară interioară integrată în mobilierul din dormitor sau din living, este necesar să elaborezi un proiect împreună cu arhitectul sau cu un specialist în construcții.

Luând în considerare numeroasele avantaje funcționale și estetice ale acestui design, scara interioară integrată în mobilier reprezintă una dintre cele mai practice metode de acces în mansarda casei tale.

Fiind stabil, practic și util, acest model de scară trece adesea neobservat datorită faptului ca face parte dintr-un ansamblu de mobilier. Cu toate acestea, frumusețea și simplitatea acestuia contribuie la estetica întregii încăperi.

Alegerea materialelor scării interioare pentru mansardă

scara interioară poate fi fabricată din lemn
Sursa: Pexels.com

După ce ai ales modelul ideal de scară interioară pentru mansardă, în funcție de spațiul pe care îl ai la dispoziție și de avantajele/ dezavantajele aferente, este timpul să alegi materialul din care va fi realizată scara și treptele acesteia.

Scara interioară poate fi creată din:

  • lemn;
  • beton;
  • fier forjat;
  • inox.

Treptele scării interioare pot fi realizate din aceleași materiale menționate mai sus sau chiar din sticlă, pentru un efect dramatic, spectaculos. 

Oricare ar fi alegerea ta, este important să iei în calcul atât aspectele financiare, cât și pe cele referitoare la funcționalitatea scării și la siguranța și protecția locuitorilor din casă.

Concluzii

Există o mulțime de variante din care poți alege scara ideală care să îndeplinească toate cerințele tale. Dintre cele 10 modele de scări interioare pentru mansardă pe care tocmai le-am prezentat, enumerând avantajele și dezavantajele fiecăruia, ești liber/ă să alegi designul care exprimă cel mai bine personalitatea ta.

Begin with the most elementary

After writing a

Not only can they

There are several different essay writing

You wish to discover a writer that can offer you an

But if you want the benefits of the professional writer but can’t afford to hire you, then you can always affordable-papers.net hire a ghostwriter or a research author.

estimate based on the amount of content you have requested.

services online today, but you need to be mindful.

be utilized by professors to give out in class, but they also are used by students to take quizzes and other evaluations.

research paper, you want to ensure that each these facts are researched correctly, if not properly.

information first, then move to the more complex ones later.